Valentin vs. Dragobete!

     Suntem inca in luna iubirii. Sau la granita dintre lunile iubirii. Este aproape sfarsitul lui februarie si ne apropiem cu pasi vertiginosi de sosirea primaverii calendarisitice care-si va deschide portile in luna lui martie. A trecut Valentin, a trecut Dragobete, au trecut cele doua  zile roz si pestrite care sarbatoresc iubirea prin intermediul celor doi crai cu dare de mana. :D

Valentin sau Dragobete? 

     Subiectul asta imi place pe atat de mult pe cat il detest, deoarece in afara de fetele adolescentine si baietii usor incercati de primele semne ale pubertatii nu prea cunosc pe nimeni in floarea varstei care sa se dea in vant cu adevarat dupa vreuna dintre aceste doua "sarbatori". Cu totii cunoastem ca preferintele atribuite celor doua zile "iubarete" se impart in doua tabere, una alcatuita de aceia cuprinsi de frenezia izului de sarabatoare internationala care te face sa te simti parte dintr-o comunitate sa-i spunem...cel putin importanta, sau de ce nu, interesanta si una care este formata din adeptii mai patrioti si un pic scarbiti de americanisme sau de multe alte lucruri devenite peste noapte, romengleze. Fie ca facem parte din tabara pro Sf. Valentin sau suntem pentru Dragobete e musai ca sa fim in rand cu lumea si sa ne marturisim iubirea in fel si chip fata de persoana iubita, dorita sau mult visata.

    Prima data cand am auzit de Sf. Valentin cred sa fi avut vreo 10-11 ani si ma uitam cu prietena mea cea mai buna pe Rai 1(post TV italian) la un desen animat japonez tradus la ei "Fiocco"(Funda), in care personajul principal, o fetita de 13 ani, se spetea in episodul cu pricina sa faca ursuleti de turta dulce pentru a-i substitui pe ascuns "Valentinului ei", adica baiatului de care era indragostita pana peste urechi si funda din par care avea puteri magice. ;) Tot cam pe atunci rasfoiam paginile revistei Popcorn-super revista pe vreamea aceea- si ma hlizeam cu prietena mea la tot ce tinea de "strain si nou" iar printre acele pagini, articole timide dar originale precum "Care star este Valentinul tau de anul acesta?" in care baieti cu un zambet larg si impecabil erau atent inramati in inimioare roz, ne faceau sa ne intrebam pentru prima data care-i faza cu acest Valentin? Asa am aflat ca Valentin's Day e ziua oficiala a indragostitilor, ca oamenii atunci isi spun "te iubesc" si isi fac declaratii siropoase de dragoste mai ceva ca prima data cand s-au indragostit si ca e loc de cadouri si pupici cu iz de ciocolata si parfum de trandafiri sau flori de toate felurile. Sigur, atunci, in mintea mea de adolescenta amorezata, Sf. Valentin era ceva cu totul si cu totul special, zi in care aveam voie sa rosesc fara sa imi vina sa-mi pun o punga pe cap, in care-mi era permis sa fac felicitari si sa compun poezii de amor visand cu ochii deschisi la Fat Frumos din lacrima. Dar astea sunt vremnuri de mult apuse! Pheu! :P

Sa revenim acum la Dragobete. Nu vom sta sa detaliem cine este acesta si ce hram poarta pentru ca Wikipedia este mai mult decat generoasa si ne explica pe larg originile, nasterea, semnificatia  si obiceiurile zilei de 24 februarie, ziua in care se sarbatoreste sau se sarbatorea, dragostea la romani. Dragobete nu este atat de popular si spicluit ca Valentin, pare sa fie mai mult un baiat din popor care pe deasupra nu a fost nici vreun sfant care propovaduia credinta si dragostea si care din contra, se aseamana putin cu haiducii de prin codrii care da buzna si lua toate mandrele cu cosite si bujori in obrajori la sarutat. :) Dragobetele pare sa fi fost o sarbatoare laica, de care cei trecuti prin regimul comunist au auzit insa de care nu s-au bucurat, pare sa fi fost ziua secreta a cuplurilor timide, a iubirilor mocnite, a primului sarut pe banca de sub teiul eminescian, a unei iubiri ideale ca a Oanei si a lui Mihai din Liceenii. De ce am numit-o o sarbatoare uitata si reinviata din perioada comunista? Pentru ca prima data cand am auzit de Dragobete a fost de la mama mea si asta se inatampla undeva in primul an de liceu. Se intampla ca la materia Limba Romana sa avem ca tema un eseu comparativ in care sa analizam dintr-o perspectiva moderna cupluri din literatura universala pe tema iubirii si a zilei de Sf. Valentin. N-ati-o p'asta! Exact in acel moment, mama mi-a zis fraza magica:"Sa stii ca am avut si noi o srabatoare din asta, sau aveam. Tin minte ca taica'tau mi-a adus un buchet mare de flori si ne-am plimbat in ziua aia prin parc. Se sarbatoreste si la noi, sau  cel putin se sarbatorea, e pe 24 februarie". Era foarte greu sa scriu despre ceva despre care stiam atat de putine si pe vremea aceea accesul la internet se facea doar platind la "salile de net" unde oamenii se dadeau pe mirc. Atunci a fost prima data cand  am realizat ca Sf. Valentin era o sarbatoare despre care nu stiam mai nimic, despre care nu as fi putut scrie ceva cu adevarat si singurele lucruri pe care le stiam despre aceasta erau  imapartitul cadourilor si a declaratiilor de dragoste intre persoanele lovite de sageata lui Cupidon. Am inceput apoi sa-i pun mamei mele o serie de intrebari, izvorate nu numai din a intelege si a cunoaste sarbatoarea de Dragobete, dar si din curiozitatea de a afla despre o dragoste a unor persoane pe care le stiam, care-mi erau aproape, care erau parintii mei si care fusesera si ei odata tineri indragostiti si avusesera o zi in care au sarbatorit mai mult sau mai putin, iubirea. Lucrurile au inceput apoi sa capete contur si sa realizez ca intr-adevar, ziua de 24 februarie este ceva neaos, romanesc, in povestea careia eu, de-atunci, ma identific. 

O simpla zi de 14 februarie

Am ajuns aproape de finalul acestei scrieri minutioase si hai sa tragem sau sa trag linie. Adevarul este ca desi sunt foarte multi sustinatori infocati ai zilei de Dragobete, trebuie sa recunoastem ca ziua de Sf. Valentin este macar un pic mai speciala, sau ca a prins un pic mai bine la public pentru ca este sarbatorita de mult mai multi adepti sau, ca,  pur si simplu este sarbatorita. Da, acesta este adevarul! Desi nu obisnuiesc sa ofer cadouri persoanei dragi, desi nu sarbatoresc Valentine's Day, pot sa spun ca  ziua de 14 februarie n-a avut cum sa treaca neobservata. Pe langa faptul ca toti comerciantii si-au intins tarabele ca ciupercutele dupa ploaie, cu fel si fel de obiecte mai chicioase si mai sclipicioase grosolan branduite cu "I LOVE YOU", in aer s-a simtit un damf de sarbatoare. Pe strazi s-au perindat reprezentanti ai sexului masculin de toate varstele cu cate-un specimen de trandafir degerat sau inimioare de plus colorate-n rosu,  liceeni imbracati la patru ace se tineau timid de mana sau se sarutau pasional din colt in colt de puteai sa juri ca primavara era la ea acasa si ca mormanele si nametii de zapada care ne inconjurau la tot pasul erau pure himere. Ce sa zic, Sf. Valentin i-a cuprins pe toti cu febra iubirii. Pana si pe mine. O plimbare in oras, o cina perfecta, baloane si confetii, candoare. 

PS: De Dragobete, s-a lasat cu o petrecere intre prieteni si multa voie buna. :)

Aer, va rog!

Astazi este una dintre cele mai friguroase zile din an. Sau cel putin asa se zice. Nu stiu cat de frig este, cat de grava este situatia de afara, sau ca  pietrele crapa de ger. Eu vreau aer! Da, vreau afara!

Momentan scriu de la un birou in jurul caruia stau ingramadite pixuri, postit-uri, cani (de cafea, de ceai), plicuri si mape, etc. In birou este atat de cald incat as putea sta la costum de baie fara probleme si cu un cocktail cu umbreluta langa.Deja am dat jos de pe mine vreo cateva articole de imbracaminte si limita decentei nu imi permite sa mai dau vreunul, asa ca suport cu stoicism si ma rog ca macar si alti colegi sa simta cum curg apele pe ei si cum n-au aer, poate, poate vreunul dintre ei se va ridica si va deschide vreun geam. Dar ce geam?! Ar trebui spart! Din pacate, singurul geam caruia ii putem atribui si denumirea de "fereastra"-stiti voi, care se poate deschide-este in sala de conferinte. In sala de conferinte, sedinta. In jurul meu, pereti. Niciun geam. Si nu e aer! In acest moment ii invidiez pe toti cei care lucreaza in birouri gazduite de case vechi si elegante din Bucuresti ale caror ferestre sunt pline de farmec si armonie si prin care pot admira peisajul iernatic de afara. Vreau si eu, vreau aer!

Pink Legend

O melodie care ma face sa vreau sa traiesc cand nu mai vreau sa traiesc. O melodie calda, ca o strangere de mana, ca o bataie duioasa pe umar, ca o imbratisare.

Un tramvai numit dorinta. Luxemburg!

Cineva a spus ca blogul este de bun augur daca ti-l faci dar in fond si la urma urmei tine doar de tine, ca om, daca te aranjeaza sau nu. Eu il aveam. Ma rog, il aveam e mult spus, am scris asa, candva, de cateva ori... am sters postari, apoi am vrut sa sterg blogul de tot dar l-am lasat "acolo". Vorba romanului, sa fie! Am lasat doar doua postari foarte vechi sau vechi, cam asa, de la infiintarea lui. M-am gandit si la o tema. De fapt nu eu, mai multi ne-am gandit, ca nu mai stiam ce sa mai scriem, de fapt aveam multe de spus si ne-am gandit la vacanta cred..si a iesit ca sa scriem despre un loc, sau un oras undeva acolo unde ne-ar placea de fapt sa locuim si unde am fi mai fericiti. Oare?

Nu stiu despre voi dar eu as vrea sa stau in Luxemburg. Mi se pare un oras misto, fain, cool si genial! Mai e si patrimoniu UNESCO, cam ca mai toate colturile "de rai" de pe pamantul asta in care traiesc oameni cu scaun la cap de le place sa fie iconjurati de verdeata multa si sa respire aer curat. Da, ce, nu sunt si oameni din astia in Bucuresti, veti zice?Sau in alte parti, in Romania? Sunt, sunt, dar au scaunele sub fund si in cap au doar idei. Noroc insa ca au mai ramas cativa prin Maramu' care s-au mai gandit sa vina si prin capitala ca altfel...Dar sa revenim la oile noastre. Am fost o singura data in Luxemburg si mi-am dorit sa nu mai plec, sa raman acolo, sa ma lege cineva de-un copac sau sa ma fure si sa imi arunce buletinul, dar unde sa mi-l arunce, ca toate raurile si rauletele care strabateau orasul erau curate ca lacrima, pe jos fiecare pietricica zici ca era asezata parca in mod voint acolo unde se afla si cateva frunze daca aveau timp sa se aseze pe trotuar, ca atunci cand ma uitam iapoi deja nu mai erau. Curatenie bec!Nu zic ca e pe placul tuturor, dar cand vezi atat spirit civic e greu sa nu te molipsesti si sa nu te faca sa te simti prost ca nu te simti prost la tine acasa atunci cand arunci mucul de tigara pe asfalt. De parca asfaltul ala e numai al tau sau toti oamenii ar fi fumatori..si chiar de-ar fi asa nu inseamna ca trebuie presarate chistoacele precum petuniile printre pietre. Trecem astfel de frustrarea curateniei si normalitatii si ajungem la pozitionare sau mai bine zis la climat. Toata lumea stie ca Bucuresti e in sud est in zona temperata. Stie toata lumea caracteristicele nu le descriem babeste dar revenind la climat, eu detest caldura multa si in Bucuresti vara este caldura..cat sa coci painea in tramvaie-in special linia lui 41- si sa-ti prajesti oua ochiuri pe scaunele galbene si deja ruginite. Nu e loc nici  iarna, oamenii fac sauna la propriu in aceste "conservo-cuptoare" ambulante care ar trebui sa se numeasca transport public iar calatorii sa zambeasca atunci cand sunt amenintati ca neplata unei calatorii ii obliga sa scoata din buzunare o bancnota de 50 de lei. Nu ca la metrou ar fi mai diferit, dar macar acolo ai aer conditionat. M-am plimbat si in Luxemburg cu trasportul public. Cum a fost? Din obisnuinta am dat buzna sa m-asez rapid pe un scaun ceea ce a atras cateva priviri mirate si nedumerite asupra mea, apoi am asteptat  sa se umple cutia pe roti.Ghiciti ce? Nu numai ca nu s-a umplut pana la refuz, dar oameii intrebau daca mai este loc sa intre inauntru ca sa nu deranjeze pe ceilalti. Calatoria a fost lina si placuta iar la o asa lectie de bun simt am realizat ca Bucurestiul meu de acasa e un mos ursuz si artagos care a uitat ca fost candva tanar. Autobuzul s-a oprit si am coborat la Piata Constitutiei..da, au si ei o astfel de piata. Diferenta e ca a lor pare mai degraba un loc de promenada si de relaxare nu un loc mare, gri si gol si ca, de fapt, oriunde te-ai uita dimprejur in Luxemburg ochiul nu se mai satura de privelisti incantatoare dar nu numai atat. Daca esti indragostit si doresti sa-ti declari iubirea ca Romeo Juliettei sau ma rog...invers, atunci poti fi sigur ca la Corniche, supranumit si „cel mai frumos balcon din Europa”, are sa-ti ofere toata inspiratia de care ai nevoie si in caz de pana de inspiratie te poti ruga inspre Citadelle du Saint-Esprit care este in apropiere. Ce-i drept si Bucurestiul are bisericile lui, pacat insa ca mai mult de jumatate din ele au fost daramate de comunisti si inca se mai darama...

Am scris aici cateva frustrari si cu usurinta oricine-si poate da seama ca Bucurestiul nu-i pe placul meu, nu-i stralucitor, nu-mi ofera poate, decat un sfert din ceea ce vreau de la un oras, sau mai bine zis un oras european . Si poate o sa radeti dar adevarul e ca tin la Bucurestiul meu si de aia il critic atat de mult.  Pentru ca vreau ca si Bucurestiul meu sa fie lux, tata! Sper ca intr-o zi sa ma plimb pe strazi si sa vad atata spatiu verde si atatea cladiri istorice renovate cat  si statui frumos amplasate, sper ca intr-o zi am sa ma plimb cu tramvaiul si si n-am sa-mi mai prind parul in geanta unei doamne si sper ca in timp, Bucurestiul va creste mare si va invata ca doar el singur nu poate creste frumos si nici dezvolta... 

Totusi, ca sa nu ma mai intind prea tare si pentru ca se apropie si miezul noptii va spun  ca Luxemburg ramane orasul meu de suflet, prezent in inima mea si a Europei, un fel de suburbie a Belgiei si Olandei  care drept sa va spun seamana un pic cu fratele mai dichisit si mai bogat al lui Brasov ...si ating mai departe pe oricine a scris  despre un oras care se afla cat mai aproape de acesta! 

Iarna mea...

Stiu ca iarna este anotimpul pe care iubitorii de caldura il detesta. Sunt persoane carora zapada abundenta le provoaca depresie, oameni din viata reala care simt similar cu cei din poeziile bacoviene, o stare de amorteala puterica si o adormire mortuara a tuturor lucrurilor din jur, deoarece ata alb si rece ii fac sa se simta ca intr-un cavou.Simt ca peste tot unde merg oamenii sunt tot mai terorizati de frig,de zapda,de iarna.Parca toata lumea din Romania s-ar fi nascut la Ecuator sau Tropice si temperaturile de acum cat si ninsoarea ar fi ceva iesit din comun pentru aceasta perioada.

Nu stiu de ce eu nu ma regasesc printre acestia si poate sunt doar eu, insa pe mine frigul ma trezeste din amorteala, aerul rece chiar imi ofera o senzatie de prospetime iar zapada e un lucru minunat!Chiar ieri dimineata, in timp ce ma indreptam spre un salon de coafura pentru a trece printr-o sedinta de curatire si "treierare" am decis sa cobor din tramvaiul 41 la Piata Moghioros.Afara, nu mai putin de -9 *C.Am inspirat adanc, muschii mi s-au contractat cand au dat de frig si am traversat repede deoarece semaforul arata verde. Cand am pus piciorul in parc deja am fost transpusa intr-un alt cadru,parca intr-o alta lume.In parc nici tipenie de om, poate doar un caine hoinar si doi batrani tinandu-se de mana ca sa nu alunece pe ghetusurile formate.Cateva raze firave de soare mangaiau primul strat de zapada si ii dadeau acestuia o sclipire fantastica de diamant care m-a trimis cu gandul la copilarie, la batai cu bulagri si mosi mari de zapada,la o harmalaie de copii pe un deal de la tara si la tot peisajul iernatic maiestuos si elegant care mi se prezenta dinainte.Au batut clopotele de la biserica,au ciripit pasarelele si eu mergeam anevoie cu zapada scartaind sub picioare,zambind si bucurandu-ma de iarna.
Cand am ajuns in coafor am intrat pe jumatate inghetata, abia-mi mai simteam picioarele,nsaul era rosu si simteam furnicaturi in tot corpul.Dadusem de caldura si tot nu mai conteneam sa zic cat de frig e afara si ce ger e si cat ma bucur ca am ajuns acolo,unde ma incalzeam.Insa daca n-as fi tremurat de frig n-as fi putut sa ma bucur de caldura.

BLOG?!

Sincera sa fiu nu stiu ce e acela un blog.Nu stiu ce se vrea a fi, sau daca ne ajuta cumva in vreun fel sa ne dezvoltam si daca da,nu stiu din ce punct de vedere,nu inca.Stiu doar ca ideea de blog coreleaza cu ideea de "jurnal",un jurnal electronic upgradat si ca fiecare dintre noi inglobeaza in acest "jurnal"cate ceva din el.Da,cu siguranta,veti spune ca de fapt conceptul de "jurnal"inseamna mai degraba o "carte"sau o insemnare personala secreta si nu deschisa unei intregi natiuni,insa eu asa vad blogul.Poate ca ma criticati si ma intrebati de ce mi-am "facut"un blog in conditiile in care nu stiu exact cu ce se mananca.Nu,nu ca "e la moda"nici pentru ca "e cool"ci pur si simplu ca eram curioasa si vreau sa inteleg mai exact acest concept,aceasta"preocupare"-daca va deveni una-,ideea de blog in sine.